Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Iosif Farkaș, președintele Comunității Evreilor din Dej, condus pe ultimul drum – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

inmormantare Iosif Farkas (11)

Iosif Farkaș, președintele Comunității Evreilor din Dej a fost condus în această după-amiază pe ultimul drum.

Comunitatea evreiască din Dej este în doliu. Sâmbătă, după o suferință lungă, s-a stins din viață Iosif Farkaș, cel care a fost președintele Comunității Evreiești din Dej. Născut în Turda, în octombrie 1929, Farkaș s-a stabilit la Dej în anii ’50, ocupând rând pe rând, funcţia de director al fabricii de ciment ”Trassia”, director al Intreprinderii „Bobâlna” şi şef de secţie la IPL Dej. Din anul 1995, Farkaș a fost preşedintele Comunităţii Evreilor din Dej.

Farkaș a căutat mereu să integreze comunitatea evreiască în viața orașului, prin manifestările organizate cu ocazia unor comemorări sau, nu mai departe de anul trecut, cu prilejul inaugurării Monumentului care comemorează 70 de ani de la deportarea evreilor din Dej. O comunitate care azi numără 31 de membri, reuniţi mai ales cu prilejul unor mari sărbători evreieşti, în Marea Sinagogă, notează jurnalistul Magdalena Vaida.

În această după-amiază, de la ora 17, a avut loc ceremonia religioasă și înhumarea în cimitirul evreiesc din Dej. La aceasta au luat parte și Rabinului Şef al României, Rafael Shaffer, Rabbi Paneth (din Anglia), descendent al familiei dejene Paneth, precum şi Attila Gulyas, director ASM în cadrul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Iosif Farkaș a fost condus pe ultimul drum, alături de familie, de numeroși prieteni, vecini, foști colegi, cunoscuți și oficialităţi locale, între care primarul Morar Costan și viceprimarul Aurelian Mureșan.

Click AICI pentru a vedea mai multe imagini pe pagina de facebook Dej24.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE ELECTORALĂ

TU AI DAT LIKE?

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER