Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ISU CLUJ: Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

Publicat acum

pe

Până în acest moment la nivelul ISU Cluj nu au fost înregistrate solicitări pentru acordarea de asistență medicală persoanelor urmare a perioadei caniculare și nici misiuni de intervenție pentru stingerea incendiilor care să fie cauzate de condițiile caniculare.

Pentru a păstra precauția și evitarea pe cât posibil a urmărilor ce pot să le provoace temperaturile ridicate din zilele următoare, ISU Cluj transmite câteva recomandări referitoare la măsurile preventive ce sunt indicate în astfel de situații.

Punctele farmaceutice din județ asigură în continuare, în mod gratuit, pe timpul perioadei caniculare, persoanelor vulnerabile apă potabilă și spații climatizate pentru adăpostire persoanelor vulnerabile față de temperaturile ridicate.

Recomandări privind protecția populației pe timpul caniculei

• Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spaţii publice);
• Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00;
• Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
• Beţi 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
• Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat însistând pe produse cu valoare calorică mică;
• Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
• Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
• Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
• Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă(rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
• Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
• Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavăastră sau copilul dumneavoastră;
• Persoanele care suferăde diferite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
• Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioade de reapaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Prevenirea incendiilor

În perioadele caniculare sau secetoase, consiliile judeţene sau locale din zonele cu risc crescut de incendiu şi, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituţiilor din zonele menţionate trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor specifice care să cuprindă:

– Identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de precipitaţii, urmând a se stabili măsurile de protecţie specifice.
– Asigurarea şi verificarea zilnică a instalaţiilor de stingere şi a rezervelor de substanţe stingătoare.
– Asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră.
– Verificarea utilajelor agricole folosite la recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere, şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie.
– Restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive
– Intensificarea activităţilor cu scop preventiv în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement.
– Este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt; locurile cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept.
– Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţile, în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
– Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.

– Prevenirea jocului copiilor cu focul în condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii, aceasta constituind o obligaţie a persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.

Prevenirea incendiilor de vegetație și de miriști

În condiţiile în care se obţin aprobările cerute de legislaţia în vigoare, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor măsuri:

a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER