Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ISU Cluj, peste 100 de intervenții în weekend

Publicat acum

pe

Echipele de intervenție ale ISU Cluj au desfășurat pe timpul sfârșitului de săptămână ce a trecut 114 misiuni de intervenție.

Astfel, personalul ISU a răspuns la 12 solicitări în domeniul situațiilor de urgență, din care trei pentru stingerea incendiilor, două misiuni pentru asistență persoane, o asanare a teritoriului de muniție și șase alte intervenții.

Pompierii au intervenit în 102 de cazuri privind acordarea asistenței medicale de urgență, dintre care 86 au fost solicitări privind afecțiunile medicale diverse, cinci pentru descarcerare ca urmare a accidentelor rutiere, cinci la alte accidente rutiere, trei pentru asistență persoane, o misiune de asigurarea a măsurilor specifice la evenimente publice, șase în alte situații de urgență și o deplasare fără intervenție.

Dintre intervențiile mai deosebite de la acest sfârșit de săptămână, se remarcă intervenția echipajelor de descarcerare și SMURD de duminică după-amiază, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un autotren.

Accidentul a avut loc pe DN1E60, între localitățile Poieni și Ciucea, iar în urma acestuia au rezultat șase victime, dintre care două decedate. Alte patru persoane au fost rănite ca urmare a acestuia, iar circulația a rămas blocată din cauza autotrenului răsturnat perpendicular pe carosabil.

Două autospeciale cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Huedin au fost alarmate pentru intervenție, alături de trei ambulanțe SMURD din Huedin, Gilău și Cluj-Napoca de terapie intensivă, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Au fost descarcerate trei persoane, iar patru au fost transportate la spital, dintre care una în stare gravă și inconștientă. Operatorul economic, care are în proprietate autotrenul, a întreprins măsuri privind eliberarea carosabilui prin ridicarea autotrenului cu o macara de mare tonaj.

Tot în cursul zilei de duminică s-a intervenit pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Bologa, unde au intervenit două autospeciale de stins incendii din Detașamentului de Pompieri Huedin. Au fost desfășurate operațiuni de stingere mai bine de trei ore pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative. Casa a fost distrusă aproape în totalitate, fiind cuprinse de flăcări, tavanul încăperii centralei termice, centrala termică, obiecte electrocasnice și de mobilier, diverse truse și utilaje. Nu au fost persoane rănite în incendiu, iar flăcările au fost oprite înainte de extinderea la locuințele învecinate. Cel mai probabil proprietarul a curățat centrala de jar și apoi l-a depozitat lângă alte materiale combustibile, ceea ce adus la izbucnirea incendiului.

Duminică dimineață, două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o anexă din localitatea Mintiu Gherlii. În anexa respectivă, de aproximativ 100 de metri pătrați, erau amenajate un atelier și un garaj auto, care au fost distruse de flăcări în totalitate.

Au fost distruse bunurile din interiorul magaziei și a fost deteriorat parțial un autovehicul. Pompierii au desfășurat operațiunile de stingere și înlăturare a efectelor negative ale incendiului mai bine de trei ore, reușind să oprească flăcările pentru a nu se extinde la clădirile și materialele din apropiere. Cel mai probabil incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric.

De asemenea, inspectorii de prevenire au încheiat în săptămâna ce a trecut perioada de efectuare a controalelor la unitățile sanitare cu paturi, unde au fost verificate 26 de obiective. În toate aceste obiective au fost desfășurate exerciții de evacuare și au fost acordate două amenzi, în cuantum de 10500.

A fost finalizată o nouă rundă de pregătire a voluntarilor din cadrul programului „Salvator din pasiune”, pe timpul căreia încă 17 voluntari au finalizat cursurile inițiere. Aceștia urmează să continue cursurile de pregătire privind acordarea primului ajutor calificat și apoi pregătirea în subunitățile de intervenție pentru a participa la misiuni.

Pompierii clujeni vin și cu recomandări în contextul avertizării meteorologice de frig și ninsori, valabilă pentru întreaga țară:

  • Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața și sănătatea populației, le reamintim celor care pornesc la drum în această perioadă să se informeze asupra traseelor pe care le au de parcurs și să evite drumurile greu accesibile.
  • De asemenea, înainte de a începe deplasarea să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcționează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER