Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ITM Cluj a dat amenzi de peste 160.000 lei. Mai multe firme aveau angajați ”la negru”

Publicat acum

pe

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a amendat zeci de angajatori din județ, totalul sancțiunilor fiind de peste 130.000 lei.

În perioada 8-15 iunie 2023, ITM Cluj a desfășurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel național, acțiuni de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor.

”Cu ocazia acestei campanii ITM Cluj a efectuat controale la un număr de 42 de angajatori din județul Cluj. Au fost aplicate amenzi în cuantum total de 90.000 lei pentru munca nedeclarată, la un număr de cinci angajatori. Patru angajatori au fost amendați pentru faptul că la fiecare a fost găsită câte o persoană, ce desfășura activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă; iar un angajator primea la muncă un salariat, a cărui durată a timpului de muncă era depășită de cea stabilită în cadrul contractului de muncă cu timp parțial.

De asemenea, 11 angajatori au fost sancționați contravențional cu 11 amenzi, în valoare totală de 40.800 lei, pentru încălcări ale legislației muncii, altele decât munca nedeclarată, și anume: neeliberarea documentelor solicitate de către angajați  și neorganizarea evidenței orelor lucrate, cu evidențierea zilnică a orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru pentru fiecare salariat în parte”, potrivit unui comunicat ITM Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER