Ştiri din zonă
ITM Cluj: Persoanele din mediul rural, segmentul cel mai vulnerabil în înșelăciunile cu locuri de muncă în străinătate
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișInspecţia Muncii, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, desfăşoară acţiuni de Informare publică în vederea conştientizării solicitanţilor de locuri de muncă la drepturile, obligaţiile şi riscurile la care se expun în procesul de căutare a unui loc de muncă în străinătate.
În conformitate cu atribuţiile Inspecţiei Muncii, inspectorii de muncă au competenţa de a verifica respectarea prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată. În activitatea de control desfăşurată au fost identificate situaţii de nerespectare a promisiunii de angajare în străinătate, dar care exced limitelor de competenţe ale Inspecţiei Muncii.
Din analiza cazurilor de înşelăciune a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate, care au fost aduse la cunoştinţa Inspecţiei Muncii, rezultă că unul dintre segmentele cele mai vulnerabile provine din mediul rural. Una dintre principalele cauze o constituie necunoaşterea unor informaţii minimale cu privire la condiţiile în care cetăţenii români îşi pot găsi în mod legal un loc de muncă în străinătate.
Potrivit unei informări transmise presei, persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă în străinătate trebuie să se informeze înainte de a aplica şi de a semna doar contracte de mediere şi nu alte contracte, de exemplu contracte de consultanţă, care pot ascunde sume percepute ca şi comisioane (comision intermediere acte, servicii xerox, traduceri, legalizări ). Tariful de mediere este reglementat şi se poate restitui în anumite condiţii total sau parţial, dar celelalte sume încasate pentru diferite alte activităţi nu se pot restitui.
„Având în vedere situaţiile întâlnite (persoane înşelate, sume percepute în afara cadrului legal, promisiuni neonorate) recomandăm persoanelor, care doresc să plece în străinătate prin intermediul agenţilor de ocupare a forţei de muncă, să consulte : site-ul ITM Cluj: www.itmcluj.ro, unde există o listă cu agenţii de plasare a forţei de muncă în străinătate din judeţul Cluj, care sunt înregistraţi la ITM Cluj şi pe site-ul www.inspetiamuncii.ro, secţiunea GHIDURI – ghidul lucrătorului român în statele membre UE şi secţiunea NOUTAŢI – informaţii despre intermedierea şi plasarea forţei de muncă în străinătate”, se arată într-un comunicat al ITM Cluj.