Conectează-te cu noi

Social-Cultură

La Bobâlna a fost dezvelit bustul lui Alexandru Vaida-Voevod – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Dezvelire bust Alexandru Vaida Voievod (9)

Un eveniment extrem de important pentru locuitorii din Bobâlna a avut loc astăzi la biserica din localitate. Bustul lui Alexandra Vaida-Voevod a fost dezvelit în prezența a numeroase oficialități.

Asociația ”Cura Tuam Animam” în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Primăria Comunei Bobâlna au organizat astăzi un eveniment extrem de important pentru localitatea Bobâlna: dezvelirea monumentului realizat în memoria ilustrului politician al perioadei interbelice Alexandru Vaida-Voevod. Proiectul a fost realizat la inițiativa și cu sprijinul deputatului dejean Cornel Itu.

Evenimentul, care a avut loc astăzi, cu începere de la ora 13:00, în curtea bisericii din Bobâlna, a reunit numeroase oficialități, în frunte cu ÎPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului și continuând cu inspectorul general Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj, consilierul județean Vasile Sălătioan, primarul municipiului Dej Morar Costan, viceprimarul Dejului Aurelian Mureșan, mai mulți consilieri locali din Dej (Nelu Anca, Teodora Muncelean, Marius Butuza, Vali Câmpan, Nicolae Lazăr, Sorin Mailat, Viorel Federiga, Florin Federiga), primarul din Bobâlna Augustin Mureșan, directorul Muzeului Municipal Dej Constantin Albinetz, preotul protopop de Dej Ionuț Buftea, reprezentanți ai unităților de învățământ din Dej, ai poliției (comisar șef Radu Rus – adjunctul Poliției Municipiului Dej, comisar șef Florin Moldovan, șef Birou Rutier Poliția Municipiului Dej), ai armatei (comandantul Batalionului 811 Infanterie, colonel Sever Zanc) și ai Clubului Rotary Dej (Adrian Oșan), precum și deputatul PSD Cornel Itu, inițiatorul acestui proiect.

După dezvelirea bustului lui Alexandru Vaida-Voevod – bust realizat de Vasile Puși, ÎPS Andrei Andreicuț, înconjurat de un sobor de preoți, a oficiat un Te-Deum, iar apoi cei implicați în acest proiect au luat cuvântul. Evenimentul de la Bobâlna s-a încheiat cu un spectacol artistic și o masă tradițională.

Alexandru Vaida-Voevod s-a născut pe 27 februarie 1872 în Olpret (Bobâlna de azi). Acesta a fost om politic, publicist, medic, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Alexandru Vaida-Voevod a debutat ca un ferm susținător pentru drepturile naționale ale românilor din Ardeal. După Marea Unire și fuziunea naționailor cu țărăniștii, Vaida-Voevod s-a remarcat printre liderii marcanți ai noului ”PNT” Partid Național Țărănesc.

Alexandru Vaida-Voevod a fost președinte al Consiliului de Miniștri (1912-1920, 1932, 1933), Ministru al Afacerilor Străine (1919, 1920, 1932, 1933), Ministru de Interne (1928, 1930, 1932), Ministru al Muncii, Săntătății și Ocrotirii Sociale (1932), Ministru al Industriei și Comerțului (1933), Ministru secretar de stat (1918, 1919 Guvernul I. C. Brătianu, 1919 Guvernul Arhur Văitoianu, 1938 Guvernul Patriarh Miron Cristea, 1940 Guvernul Gheorghe Tătărescu).

Vezi o GALERIE FOTO de la eveniment pe pagina de facebook Dej24.ro.

Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuție deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfășurat lucrările Comitetului Executiv al Partidului Național Român. În cadrul acestora s-a hotărât ca națiunea română din Austro-Ungaria, „liberă de orice înrâurire străină”, să-și aleagă „așezarea ei printre națiunile libere”. Rezoluția Comitetului Executiv a fost citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie. Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegați aleși ai românilor „din Transilvania, Banat și Țara Ungurească” au votat Rezoluția Unirii care „decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. După acest eveniment istoric, Vaida devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat și s-a numărat între cei patru delegați ardeleni (alături de Vasile Goldiș, respectiv episcopii Iuliu Hossu șiMiron Cristea) care au adus regelui Ferdinand I Rezoluția Unirii pentru a fi ratificată.

Alexandru Vaida-Voevod s-a stins la Sibiu în anul 1950.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER