Eveniment
La volan prin Bunești, deși se afla sub influența alcoolului
Publicat acum
6 anipe

Ieri, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au depistat un conducător auto de 50 de ani, din comuna Bobâlna, în timp ce se deplasa pe de DN 1C, în localitatea Bunești, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etiotest, rezultând o concentraţie de peste 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolulul sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
foto: imagine reprezentativă
Citește și:

Clipurile de pe TikTok cu ”ambulanţa neagră”, în vizorul CNA, după atacul din comuna Recea Cristur

Șofer din Dej, băut la volan pe un drum comunal din Sălaj. A fost tras pe dreapta după miezul nopții

Ambulanță de la Dej atacată | Federația ”Ambulanța” cere încadrarea activității în categoria I de condiții de deosebit de periculoase












