Conectează-te cu noi

Naţional

Legea uceniciei a fost adoptată. Angajatorii primesc 1125 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat cu proaspeţi absolvenţi

Publicat acum

pe

Deputaţiii au adoptat, marţi, proiectul de lege care prevede că angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună, conform Mediafax.

Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, pe toată perioada derulării acestuia, va beneficia, la cerere, de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună (echivalentul în lei a 250 de euro/lună), bani proveniţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj sau din fonduri europene structurale de investiţii – asistenţă financiară nerambursabilă acordată României”, potrivit proiectului iniţiat de Guvern care modifică Legea nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi Legea nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior.

Potrivit proiectului de lege, angajatorii care încheie un contract de stagiu, pe toată perioada derulării acestuia, beneficiază la cerere, de o sumă în cuantum de 1350 lei/lună (echivalentul în lei a 300 de euro/lună), bani proveniţi din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita fondurilor alocate.

Potrivit expunerii de motive, măsurile propuse vin în sprijinul angajatorilor care nu dispun de resurse financiare, în vederea stimulării angajării pe noi locuri de muncă, prin încheierea de contracte de ucenicie, respectiv prin încheierea de contracte de stagiu pentru absolvenţi.

Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Sursa – Mediafax.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER