Conectează-te cu noi

Sport

Liga a IV-a începe în 1 septembrie. Unirea Dej 2, Someșul Dej și CFR, printre participante

Publicat acum

pe

Sezonul 2018-2019 al Ligii a IV-a va începe sâmbătă, 1 septembrie, printre echipele participante regăsindu-se și FC Unirea Dej 2, CFR Dej și Someșul Dej.

Oficialii AJF Cluj au bătut în cuie calendarul competiţional, iar turul campionatului, care nu va conţine “intermediare”, se va termina în 24 noiembrie, dacă rămân cele 14 echipe înscrise până acum în campionat. Cel mai probabil, în 1 şi 8 decembrie se vor mai juca şi două etape din retur, dacă va permite vremea, iar tragerea la sorţi pentru stabilirea ţintarului va fi luni, 27 august.

A fost schimbat şi formatul Cupei României, faza judeţeană, care a devenit mult mai simplu. Astfel, a fost copiat modelul fazei naţionale a competiţiei, iar echipele de Liga a IV-a vor intra mult mai târziu. Formaţiile de Liga a V-a au început, deja, meciurile de Cupă şi vor juca doar între ele până când vor mai rămâne în cursă 14 echipe. Atunci vor intra în competiţie şi echipele din Liga a IV-a, care vor evolua, pentru început, cu cele din eşalonul inferior, după care se pot întâlni şi între ele, scrie cjsport.ro.

Numărul de 14 echipe poate fi variabil, pentru că lista înscrierilor în Liga a IV-a este încă deschisă.

Echipe înscrise până acum în Liga a IV-a:

Viitorul 2014 Soporu de Câmpie

Armenopolis Gherla

Unirea Tritenii de Jos

Arieşul Mihai Viteazu

CFR Dej

Sporting Apahida

CSM Câmpia Turzii

CS Floreşti

Vulturul Mintiu-Gherlii

Unirea Iclod

Someşul Dej (nou-promovată, fosta AS Vicenţiu Dej)

Olimpia Gherla

Unirea Dej 2 (fosta AS Viile Dejului)

Someşul Gilău

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER