Conectează-te cu noi

Naţional

Lipsa proteinelor de origine animală din timpul Postului poate fi delicios suplinită!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Cu numeroase funcţii în buna funcţionare a organismului, proteinele reprezintă, fără îndoială, unele dintre cele mai importante surse nutritive pentru dezvoltarea corpului uman. Ele au un rol esențial în crearea și regenerarea masei musculare, scrie DoctorulZilei.

De asemenea, proteinele sunt o sursă importantă de energie şi un element-cheie în formarea de enzime, hormoni şi factori imuni.

O mare problemă în timpul postului o reprezintă aportul de proteine, deoarece proteinele de înaltă calitate se găsesc în produsele de origine animală: carne, lapte, ouă. Surse importante de proteine de calitate sunt însă și fasolea, mazărea sau ciupercile”, explică medicul Eduard Adamescu, nutriționist la Cabinetul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, potrivit sursei citate.

Iată care sunt cele mai bune surse vegetale de proteine:

Lintea și fasolea conțin 20-25 g proteine/100 g. Lintea este bogată în fibre, fier, magneziu, fosfor şi conţine foarte puţine grăsimi. Fasolea are în plus calciu şi potasiu.

Mazărea conține 9 g de proteine/100 g. Principala sa calitate este că ajută la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge. De asemenea, este foarte bogată în vitamina C, B9, B2, B1, B5, B6, zinc, fier, fosfor şi potasiu.

Ciupercile conțin în jur de 3g de proteine/100 g. Sursă excelentă de proteine, ciupercile au marele merit că se prepară rapid, au consistenţă asemănătoare cărnii şi pot fi incluse într-o mulţime de combinaţii de mâncăruri şi/sau salate.

Quinoa conține 5 g proteine/100 g. Quinoa este o cereală care ajută la tratarea constipaţiei şi a colesterolului, datorită cantităţii mari de fibre din compoziţie. Conţine vitaminele B1, B2, B6, B9, E, precum şi fier, magneziu, fosfor, zinc, calciu. Din quinoa se pot prepara budinci, pilaf, rissotto, salate. Nu conţine gluten.

Semințele de dovleac conțin 8 g de proteine/100 g. Sunt şi un leac excelent împotriva insomniei, datorită conţinutului de triptofan, un aminoacid utilizat de creier la producerea serotoninei. Seminţele de dovleac crude se pot consuma ca atare sau în salate.

Soia conține 39,6 g proteine 100/g, adică jumătate din necesarul zilnic. Există o mulţime de produse din soia: lapte, iaurt, tofu, tempeh (preparat din boabe întregi fermentate), miso (pastă de soia).

Cerealele integrale conțin 12 g de proteine/100 g. Conţinutul de fibre este principalul argument în favoarea consumului de cereale integrale, dar şi vitaminele din complexul B, antioxidanţi, fier, zinc, magneziu şi cupru.

Semințele de cânepă conțin 6 g de proteine/100 g. Cercetătorii au descoperit că seminţele de cânepă sunt singura sursă de proteine comestibile asimilate complet de către organismul uman. Deci, în salatele pe care le prepari adaugă şi o mână de astfel de seminţe, de preferat măcinate pentru a fi mai bine absorbite proteinele.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER