Naţional
Lista RESTRICȚIILOR transmisă în Ajunul Crăciunului
Publicat acum
4 anipe
Regulile sanitare rămân în vigoare de sărbători, a transmis Grupul de Comunicare Strategică. Astfel, petrecerile private, deplasarea în grupuri mai mari de 6 persoane sau ieșitul din casă după ora 23 sunt interzise.
GCS a transmis că umrătoarele restricții rămân în vigoare și în perioada sărbătorilor de iarnă:
- Este interzisă deplasarea persoanelor în grupuri formate din mai mult de șase persoane care nu fac parte din aceeași familie;
- Este interzisă organizarea și participarea la evenimente private (mese festive, petreceri etc.);
- Este interzisă deplasarea cetățenilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00 pe întreg teritoriul țării, cu excepția situațiilor motivate prevăzute de legislație, iar în localitățile aflate în carantină circulația persoanelor este permisă cu restricțiile stabilite de comitetele locale pentru situații de urgență;
- Portul măștii de protecție este obligatoriu atât în spațiile deschise, cât și în cele închise.