Ştiri din zonă
Locomotiva unui tren a luat foc, în apropiere de Cluj!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișLocomotiva unui tren de persoane a a luat foc aseară, puțin după ora 23:00, în zona localității clujene Dezmir. Din fericire, nu au existat victime.
Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Ciprian Cornea, a declarat, pentru Agerpres, că persoanele din tren s-au autoevacuat.
„Locomotiva a fost desprinsă de vagoane, persoanele din vagoane s-au autoevacuat, n-am avut victime, se aștepta întreruperea curentului electric și urma să se intervină cu apă, pentru că în prima fază s-a intervenit cu extinctoare”, a spus Ciprian Cornea.
Incidentul s-a petrecut la un tren de persoane, în zona localității Dezmir, în imediata apropiere de Cluj-Napoca, la un tren care sosea în gara clujeană.
FOTO – Arhivă