Conectează-te cu noi

Naţional

Mâine începe Bacalaureatul de toamnă. Centru de examen organizat la Dej

Publicat acum

pe

Un număr de 931 candidați clujeni s-au înscris pentru a susține probele scrise ale sesiunii de toamnă (16 august – 3 septembrie) a examenului național de Bacalaureat. Dintre aceștia, 638 candidați provin din promoția 2020-2021, iar 293 sunt candidați din promoțiile anterioare.

Examenul începe luni, 16 august, cu proba la Limba și literatura română (proba E.a), urmată marți, 17 august, de proba obligatorie a profilului – proba E.c). Miercuri, 18 august, este programată proba la alegere a profilului și a specializării – proba E.d), iar joi, 19 august, va avea loc proba la limba și literatura maternă – proba E.b).

Cele cinci centre de examen organizate la nivelul județului Cluj (trei centre în municipiul Cluj-Napoca și câte un centru la Turda și la Dej) sunt dotate cu echipamente și materiale de protecție (dezinfectanți, măști etc.) și beneficiază de asistență medicală – precizează IȘJ Cluj.

Probele scrise încep la ora 9:00, iar accesul candidaților în săli, cu respectarea măsurilor de siguranță epidemiologică în vigoare, este permis până la ora 8:30. Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

„Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete, manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și a oricăror mijloace electronice de calcul, de stocare a informației sau de comunicare (telefoane, tablete, căști, smartwatch etc). Candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/ obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de către aceștia ori de către alți candidați. Drept consecință, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat” – atenționează IȘJ Cluj.

Aceeași sursă amintește că echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se va derula în perioada 23-31 august.

Afișarea primelor rezultate în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro este prevăzută pentru data de 31 august, în aceeași zi urmând a fi depuse și eventualele contestații. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi comunicate în 3 septembrie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER