Conectează-te cu noi

Naţional

MÂINE începe livrarea pensiilor, cu o zi mai devreme față de termenul anunțat inițial

Publicat acum

pe

Compania Naţională Poşta Română anunţă că joi, 5 ianuarie, începe distribuirea tuturor drepturilor sociale, cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial.

”Compania Naţională Poşta Română anunţă că joi, 5 ianuarie, începe distribuirea tuturor drepturilor sociale, cu o zi mai devreme faţă de termenul anunţat iniţial”, anunţă compania.

În luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poşta Română primeşte cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR).

Astfel, în luna ianuarie, faţă de lunile obişnuite, poştaşii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile. 

“„”Mă bucur să pot anunţa că Poşta Română s-a mobilizat exemplar şi a pus toate resursele necesare pentru ca mâine dimineaţă, la prima oră, poştaşii noştri să fie pe teren şi să distribuie pensiile cât mai repede. Asta fiindcă ne dorim ca pensionarii să nu resimtă această situaţie specială a unor întârzieri, cauzată de procedurile specifice începutului de an bugetar”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER