Conectează-te cu noi

Eveniment

Managerul spitalului din Dej: ”Din ce știu eu, în momentul acesta, Dejul nu a depășit Cetanul ca număr de cazuri COVID-19”

Publicat acum

pe

Invitat la emisiunea ”Cu cărțile pe față” de la Radio Fir, medicul Mihai Pandrea – managerul Spitalului Municipal Dej – a confirmat că sunt cazuri de COVID-19 în municipiul Dej și în localitățile Cetan și Reteag, ”însă nu așa multe”.

Întrebat dacă sunt persoane din Dej confirmate cu coronavirus, medicul Mihai Pandrea a spus: ”Sigur că sunt pacienți confirmați. Sunt din Dej, Cetan și din Reteag. Nu sunt așa mulți. De joi, de vineri, de când am început să trimitem cazurile la Cluj, cam tot ce am suspicionat că ar putea fi infectat, s-a confirmat pozitiv. Nu avem voie să dăm cifre oficiale, nume, nimic, singurul îndreptățit este domnul prefect. Sunt câteva persoane în Dej care sunt pozitive (…) Nu toate cazurile trec pe la noi, prin la spital. Sunt cazuri duse direct la Cluj, de către ambulanță. Alții folosesc mijloace proprii de deplasare și se duc singuri la Cluj, fără să treacă prin spital. Noi despre aceste persoane – care nu trec prin spital – nu știm nimic”, a spus Pandrea, care ulterior a revenit asupra răspunsului și a mai menționat ”din ce știu eu, în momentul acesta, Dejul nu a depășit Cetanul (n.r. – ca număr de cazuri COVID-19), dar asta nu înseamnă nu se poate întâmpla oricând”.

Anterior, în aceeași emisiune, managerul Spitalului Municipal Dej a vorbit și despre situația din localitatea Cetan, comuna Vad: ”Din momentul în care s-a confirmat primul pacient suspect din localitate, am constatat că din acea localitate avem și noi internate două paciente. În localitatea Cetan sunt cele mai multe cazuri pozitive în momentul acesta. Absolut toate cazurile care au avut legătură cu persoanele respective (n.r. – cele infectate deja) s-au pozitivat, așa că există nouă persoane pozitive în Cetan. Două dintre ele erau internate anterior la noi în spital, s-au confirmat și cele două – având legătură cu familia respectivă, plus încă una dintre angajatele noastre, în total trei persoane care au fost trimise la Clinica de Boli Infecțioase Cluj”.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

foto: arhivă Dej24.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER