Conectează-te cu noi

Naţional

Marcel Vela, noi precizări despre țările din ”zona verde”

Publicat acum

pe

Ministrul de Interne, Marcel Vela a făcut câteva precizări în legătură cu lista țărilor pentru care a fost eliminată măsura autoizolării la domiciliu pentru persoanele asimptomatice care vin din aceste state în România.

Prima condiție pentru a nu intra în autoizolare este ca persoanele care vin în România – indiferent pe ce cale rutiera, aeriana, feroviară – să fie asimptomatice. Lista țărilor va fi actualizată săptămânal și va intra în vigoare imediat în ziua următoare, adică după 24 de ore după ce este anunțată de către INSP, a explicat ministrul Marcel Vela la Digi24.

Ce s-ar întâmpla cu cineva care se află într-o țară care îndeplinește condițiile atunci când pleacă în concediu, dar între timp se schimbă lucrurile?

”Dacă apar focare în țara respectivă și lucrurile se schimbă, în mod evident, și din punct de vedere sanitar, și din punct de vedere al protejării familiei respective sau a cetățeanului respectiv, cât și a celor apropiați lui, va intra în izolare la domiciliu timp de 14 zile”, a explicat ministrul.

Dacă un cetățean pleacă dintr-o țară din ”zona verde”, dar în drumul spre casă traversează o țară în care lucrurile stau diferit, el nu va trebui să stea în autoizolare la domiciliu atunci când ajunge în România?

”Țările de tranzit nu sunt considerate ca locație de pornire și nu se intră în izolare, pentru că în toate statele, așa cum a fost și în Ungaria și cum am organizat și noi pentru Bulgaria, sunt anumite culoare de tranzit pe care le folosesc statele respective pentru cei care vin din state care sunt înregistrate cu multe focare de infecție”, a zis Vela la Digi24.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER