Conectează-te cu noi

Naţional

Masca, din nou obligatorie în interior și pe stradă. CE FEL de mască trebuie și care sunt excepțiile

Publicat acum

pe

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis astăzi noi restricții, pentru a limita valul 5 al pandemiei de COVID-19. În spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise. Aceste restricții urmează să fie adoptate de Guvern.

Potrivit hotărârii CNSU, masca de protecție de tip medical sau FFP2 va fi folosită, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Excepție fac următoarele categorii de persoane:

  • a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  • b) persoanele care sunt singure în birou;
  • c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
  • f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

De asemenea, se propune ca, pentru preîntâmpinarea afectării activității autorităților/operatorilor economici deținători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaților, desfășurarea activității în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măști cu un grad mai ridicat de protecție (FFP2) în zonele aglomerate.

Măsura este valabilă doar pentru angajații companiilor de stat și din infrastructura critică.

Potrivit GCS, infrastructura critică reprezintă orice entitate economică funcţională, care oferă produse, bunuri şi servicii de utilitate publică, vitale pentru întreaga societate şi a cărei distrugere, degradare ori aducere în stare de nefuncţionare produce un impact major în plan economico-social, la nivel micro și macro regional.

Totodată, vor exista noi limitări pentru activitatea restaurantelor, pentru spectacole și evenimente sportive, în funcție de incidența din fiecare localitate în parte. Magazinele și restaurantele vor fi deschise până la ora 22.00.

La incidență sub 1 la mie, majoritatea activităților vor fi permise la o capacitate de 50%, pentru persoanele vaccinate, trecute prin boală sau care au un test COVID negativ. La incidență peste 3 la mie, capacitatea va fi de 30%.

Concertele și festivalurile în aer liber se pot desfășura cu cel mult 500 de spectatori, iar la mitinguri pot participa doar 100 de persoane.

Urmează ca restricțiile propuse de CNSU să fie adoptate de Guvern.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER