Conectează-te cu noi

Eveniment

Mascații au descins lângă Dej, într-un dosar de evaziune fiscală și tentativă de OMOR – VIDEO

Publicat acum

pe

Miercuri, 18 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, împreună cu poliţişti din Dej şi cu luptători de acţiuni speciale, au derulat o acţiune pe raza localităţii Ciubanca, comuna Recea Cristur, în scopul depistării unor persoane căutate.

Astfel, în jurul orei 06.00, poliţiştii au depistat un bărbat şi o femeie, în vârstă de 43, respectiv 40 de ani, pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare de către autorităţile din Finlanda. Cei în cauză au de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, poliţiştii au depistat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, bănuit de comiterea unei tentative la infracţiunea de omor, faptă săvârşită la data de 1 iulie a.c., între localităţile Oşorhel şi Pustuţa. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore.

Joi, 19 iulie, bărbatul a fost prezentat magistraților fiind dispusă arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

De asemenea, față de cele două persoane pe numele cărora erau emise mandate, magistrații au dispus măsura arestării preventive a bărbatului pentru 30 de zile și măsura arestului la domiciliu față de femeie.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER