Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Mașină căzută în lac, două cadavre scoase la suprafață – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Echipajele de scafandri au reușit să recupereze corpurile a doi bărbați din apele lacului Someșul Cald.

”Având în vedere că acestea prezentau rigiditate cadaverică nu au putut fi aplicate manevrele de resuscitare”, a informat ISU Cluj.

Căutările în lacul Someșul Cald au demarat aseară, după ce un apel la 112 a anunțat în jurul orei 22:25 că o mașină ar fi căzut în lacul de acumulare, în zona Barajului Someșul Cald, dar au fost întrerupte la miezul nopții și au fost reluate miercuri dimineața

”La data de 1 februarie, în jurul orei 22.25, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ 107P, la km 3+700 m, în afara localității Someșul Cald, o bucată din balustrada barajului ar fi ruptă. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că există posibilitatea că în respectiva zonă să se fi produs un eveniment rutier, fapt pentru care au fost demarate activități de căutare în zonă, fiind solicitate echipaje din cadrul I.S.U. Cluj. Cercetările continuă și în prezent, împreună cu reprezentanți din cadrul I.S.U. Cluj. în zona barajului Someșul Cald”, a precizat IPJ Cluj.

ACTUALIZARE: ”În urma activităților de căutare efectuate, în lacul Someșul Cald au fost identificate și ridicate, de către echipajele de specialitate, trupurile a două persoane, care nu mai prezentau semne vitale.

Verificările polițiștilor au condus la identificarea acestora, respectiv un bărbat de 28 de ani, din comuna Iara și un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Maramureș. În continuare sunt efectuate cercetări pentru a se stabili toate împrejurările și circumstanțele în care a avut loc evenimentul”, a informat IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER