Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Mașină furată din Marea Britanie, depistată în Apahida, la un pas de dezmembrare

Publicat acum

pe

masina furata Gherla (2)

Polițiștii clujeni, în baza unei informări privind un autovehicul care ar proveni din comiterea unei infracțiuni și care ar fi fost vândut unei persoane care locuiește pe raza județului Cluj, au efectuat verificări și controale la firmele care au ca obiect de activitate dezmembrarea autovehiculelor și valorificarea pieselor rezultate, ocazie cu care, în curtea unei firme cu sediul în comuna Apahida, au depistat respectivul autovehicul.

Pe data de 10 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au depistat un autovehicul căutat pentru confiscare, în conformitate cu prevederile art. 38 din Convenția Schengen, acesta fiind urmărit de către autoritățile din Marea Britanie din 12 septembrie 2016.

Polițiștii au stabilit că autovehiculul a fost adus și vândut firmei de un bărbat, din județul Teleorman, acesta prezentând documente cu format asemănător celor eliberate de către autoritățile britanice.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări față de administratorul fimei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.

Autovehiculul a fost lăsat în custodie fimei, acesta nefiind funcțional.

Conform procedurilor în vigoare, polițiștii au informat autorităţile britanice despre găsirea autovehiculului, fiind solicitate date suplimentare cu privire la comiterea faptei și dacă sunt implicați cetățeni români.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER