Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Mașină răsturnată în afara drumului, în Apahida – FOTO

Publicat acum

pe

O mașină s-a răsturnat astăzi pe DN1C, în localitatea Apahida. O femeie a fost dusă la spital.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Avram Iancu” Cluj, ”victima – o persoană de sex feminin, din Hunedoara – conștientă, cooperantă, a fost transportată pentru investigații medicale la UPU de către echipajul TIM SMURD”.

La locul accidentului au intervenit pompierii cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță terapie intensivă mobilă, dar și polițiștii.

ACTUALIZARE: ”În cursul acestei zile, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN1C E 576, la km 16+622m, a avut loc un eveniment rutier. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că în locația anterior amintită s-a produs o autoaccidentare, constând în aceea că o conducătoare auto, de 21 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe sensul de mers Jucu-Apahida a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în șanțul de colectare a apelor. Tânăra a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate, iar în urma testării acesteia cu aparatul etilotest, rezultatul a reieșit negativ”, a transmis IPJ Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER