Conectează-te cu noi

Eveniment

Măsuri de CARANTINĂ la Spitalul Municipal Dej

Publicat acum

pe

Având în vedere Hotărîrea de Guvern Nr.6/06.03.2020 referitoare la  accesul în spitale în intervalul 08.03.20120 – 31.03.2020, conducerea Spitalului Municipal Dej a instituit câteva măsuri menite să faciliteze comunicarea între pacienți – aparținători – personal medical.

Toate aceste măsuri, reglementări, luate de conducerea SMD în concordanță cu specificul  unității, au fost decise  cu intenția de a diminua disconfortul creat pacienților și a membrilor familiilor acestora.

O bună parte din aceste decizii vizează modalitățile de internare, de acces al pacienților la Biroul de internare, de obținerea și transmiterea de informații către familii despre starea de sănătate a celor internați.

Astfel, pentru a asigura securitatea și siguranța pacienților, colaborarea cu aparținătorii acestora, se instituie următoarele reglementări:

– Accesul însoțitorului cu pacientul care este în posesia unui bilet de internare este permisă până la Biroul de internări, unde va fi preluat de personalul spitalului (infirmieri, brancadieri etc),va fi însoțit  la garderobă și apoi pe secție.

– La internare se va solicita pacienților numărul de telefon al unui  aparținător care va deveni persoana de contact. Acest număr va fi notat în foia de observație pentru a putea comunica în caz de necesitate cu aparținătorul sau reprezentantul legal.

– Aparținătorii, numai cei nominalizați de pacient, pot solicita informații telefonic, apelând centrala SMD și solicitînd apoi secția, respectiv medicul curant la numărul de telefon 0264-212640.

– La externare, după ce în prealabil a fost anunțat un aparținător, pacientul va fi însoțit de personalul medical până la Poarta spitalului unde va fi încredințat familiei.

– Pentru pacienții cu dificultăți  de deplasare, accesul autoturismelor este permis în curte până la intrarea principală din clădiri. Durata de timp de staționare este limitată  pentru perioada necesară pacientului pentru a intra, sau ieși, din autoturism.

– La pacienții aflați în faze terminale, accesul aparținătorilor pe secție se face cu echipament de protecție în urma  confirmării  cazului de către secția unde se află internat pacientul, după completarea și semnarea Formularului de evaluare a riscului de transmitere a  îmbolnăvirii cu COVID-19.

–  În cazul pacienților aflați în stare critică se va realiza comunicarea cu persoana de contact desemnată de pacient.

– În situația în care este necesar un consimțământ scris sau alte documente din partea aparținătorilor, se va lua legătura cu aceștia, pentru a stabili modul de gestionare a fiecărui caz în parte.

– Accesul pacienților care necesită tratament de balneo-fizio-terapie, se face cu bilet de trimitere și pe bază de listă nominală semnată de medicul șef al secției transmis la poartă pentru ziua în curs.

– Asistența spirituală, solicitată de pacient sau aparținător, se realizează cu echipament de protecție adecvat procurat de la garderobă.

– Transmiterea unor obiecte personale ale pacientului internat se face prin intermediul  serviciului de pază de la poarta spitalului; predarea/preluarea pachetelor pentru bolnavi este restricționată și se va desfășura în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică, în intervalul orar:15,00-17,00; aparținătorii  completează și semnează un Formular de evaluare a riscului de transmitere a  îmbolnăvirii cu COVID-19 pe care îl predă împreună cu pachetul.

– Gestionarea situațiilor individuale, neprevăzute în prezentul document se face pe baza comunicării cu serviciul de pază, cu secțiile în cauză, respectiv cu conducerea unității.

– Pe această cale conducerea SMD roagă pacienții și aparținătorii să manifeste înțelegere, să coopereze cu personalul medical pentru a gestiona cât mai bine toate problemele apărute pe perioada internării.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER