Conectează-te cu noi

Naţional

Medicii decid astăzi dacă îl operează pe Liviu Dragnea. PSD amâna validarea listei la europarlamentare

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Codrin Ştefănescu a declarat, duminică la un post TV, că l-a vizitat pe Liviu Dragnea la spital, iar medicii urmează să decidă, luni, dacă îl vor opera pe liderul PSD. Secretarul general al PSD a precizat că va fi amânată pentru o săptămână validarea în CEx a listei candidaţilor la europarlamentare, transmite Mediafax.

„Am fost să-l vizitez pe Liviu Dragnea la spital cu Mircea Drăghici exact când ne-am întors de la Brăila. Părerile doctorilor sunt împărţite. Adică doi dintre marii noştri sepcialişti spun că n-ar fi nevoie de o intervenţie chirugicală, alţi doi spun că e nevoie de două intervenţii chirurgicale şi urmează ca în seara asta şi mâine dimineaţă după ce mai fac un set de analize să ajungă la o concluzie comună. El ar dori să nu se ajungă la operaţie. Este o dublă hernie şi are şi o problemă la gât. E o chestiune cervicală. Urmează ca mâine să primim un răspuns exact. În orice caz, va trebui să stea la pat în următoarele câteva zile obligatoriu. Prin urmare va trebui să oprim turneul în ţară. La sfârşitul săptămânii aveam de vizitat colegii noştri din oraşele judeţen din Cluj, Sibiu şi Braşov. E foarte posibil să amân aceste conferinţe. Mâine voi vorbi cu colegii mei şi o să trimit o circulară în sensul acesta, în funcţie de ce aflăm mai multe de la medici”, a afirmat Codrin Ştefănescu, duminică seara, la Antena 3.

Luni urma ca Biroul Permanent al PSD să se întrunească, iar în cursul săptămânii era programat CEx, cu prezentarea listei candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European.

“Trebuia să facem Birou Permanent mâine (luni – n.r.) al partidului, asta era înainte de a face CEx în care urma să stabilim lista candidaţilor la europarlamentare. Marţi sau joi, erau două variante. O să amânăm săptămâna aceasta tot”, a spus Ştefănescu.

Totodată, strângerea de semnături pentru lista de candidaţi PSD se va finaliza în săptămâna următoare şi va fi depusă tot în această perioadă.

“Eu mâine voi trimite o circulară tuturor candidaţilor pentru a-şi depune dosarele complete la partid. În cursul zilei de mâine şi poimâine vom finaliza strângerea de semnături din ţară. Cred că vom depăşi 1.300.000 de semnături pe care o să le depunem în cursul acestei săptămâni. Partidul funcţionează”, a afirmat secretarul general al PSD.

Acesta a mai spus că, în opinia sa, Liviu Dragnea se va recupera foarte repede pentru că „este un om foarte ambiţios şi hotărât”.

Liviu Dragnea a început să acuze dureri de spate în special după discursul de la Târgovişte, de vineri, acolo unde a şi menţionat la pupitru că este foarte rece. Preşedintele social-democraţilor a fost în aceste zile în turneu la organizaţiile locale PSD, iar duminică ar fi trebuit să fie la Brăila.

Discopatia lombară apare în urma unor traume fizice repetate şi a presiunii constante şi îndelungate exercitatea asupra coloanei vertabrale.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER