Politic
Membrii PSD Dej își aleg duminică președintele partidului la nivel național
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișDuminică, 11 octombrie 2015, începând cu ora 8, toți membrii PSD sunt așteptați la sediul PSD din Dej, P-ța Lupeni, nr.3, pentru a vota președintele partidului la nivel național.
La nivelul municipiului Dej și al comunelor arondate, este așteptat un număr de 1420 de membri. Liviu Dragnea este singurul candidat la președinția PSD.
“În calitate de președinte al organizației locale PSD Dej, mă adresez tuturor membrilor PSD din municipiul Dej și organizațiilor care aparțin comunelor arondate, cu scopul de a-i îndemna ca duminică să participe la vot. Modul de alegere al preşedintelui constituie o premieră pentru social-democraţi și este datoria noastră să susținem un candidat care promite un plan de dezvoltare sustenabil pentru PSD. În anii de guvernare ai PSD, am demonstrat că suntem un partid care a crescut economia și dezvoltarea țării. Din acest motiv, duminică trebuie să acordăm sprijinul pentru un președinte PSD care promite o construcție comună a României”, a declarat deputatul Cornel Itu.