Politic
Mesajul candidatului Corneliu Niste pentru dejeni (E)
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișCu trei zile înaintea alegerilor locale, candidatul UCDR pentru funcția de primar al municipiului Dej, Corneliu Niste, de altfel și cel mai tânăr candidat pentru o asemenea funcție din toată istoria municipiului, a dorit să adreseze, prin intermediul Dej24.ro, un mesaj dejenilor.
Redăm în continuare mesajul acestuia, adresat tuturor locuitorilor municipiului Dej:
„Prieteni concetățeni,
Așa cum de la începutul campaniei am spus, doresc să fac administrație publică și nu politică, nu doresc să manipulez și nici nu mă interesează să fac ceea ce fac alții. Am încercat să ne demonstrăm nouă și alegătorilor ce înseamnă o campanie electorală profesionistă. Dacă am reușit să inspir contracandidații mei prin ideile și prin abordarea mea și a echipei mele inovatoare în această campanie, am încredere că și dumneavoastră ați fost convinși de soluțiile și de abilitățile pe care le deținem pentru primăria municipiului Dej.
Mai sunt câteva zile până la alegeri. A fost o lună de campanie provocatoare, ne-am întâlnit cu nevoile dejenilor, cu dezamăgirile lor (așa cum au fost și ale noastre, acesta este și unul dintre motivele care ne-au determinat să ne implicăm în a schimba lucrurile). A fost într-adevăr dureros să vedem lipsa de speranță și că unii oameni consideră că lucrurile nu se pot schimba în mai bine. Cred că aceste opinii au fost produse de multe promisiuni neîndeplinite, agende personale, bani gestionați netransparent, majoritatea dintre acestea au avut de a face cu o parte dintre persoanele care astăzi încă mai candidează.
Tinerii pot și vor astăzi în Dej să facă treabă. Ne dorim să aducem plus valoare, să facem din Dej un oraș frumos, relevant, un oraș model pentru că îl iubim și ne place aici, de aceea ne-am întors și unii dintre noi nu au plecat.
Astăzi, chiar avem un program bine structurat (îl puteți găsi pe www.corneliuniste.ro) care să ajute la dezvoltarea Dejului. Doresc să vedeți dincolo de un program, fac cunoscut că noi nu am ales să ne implicăm din ambiția proprie de a ajunge la un scaun sau o poziție, familiile noastre, prietenii și oamenii de lângă noi cunosc acest lucru. Am fost motivați de dorința de a face bine celor din jur și de a vedea orașul nostru și dejenii cu prosperitate, mai bucuroși și plini de viață.
Am iubit Dejul și înainte de campanie, am ajutat multe familii, am construit case, am avut grijă de nevoiași, am găsit soluții la multe sisteme, am organizat evenimente, și multe dintre acestea le vom face în continuare indiferent de rezultate. Deja am și demarat proiecte care să aducă plus valoare orașului, iar pe langă acestea ne-am implicat în proiecte practice, ca de exemplu, tunsul ierbii în Triaj, am spălat blocul de la intrarea din Dej și nu numai, urmăriți pe www.facebook.com/nistecorneliu activitatea noastră.
Am primit foarte multe idei în această campanie de la dumneavoastră și de la tineri pasionați de acest oraș, care probabil vor urma să le vedeți implementate în curând. Una dintre idei care nu a fost neapărat cea mai ușor de implementat, a fost să construim și să facem o strategie de imagine a orasului Dej și a tuturor dejenilor de pretutindeni, un simbol cu care să ne identificăm, și să ne mândrim.
Urmează să lansăm platforma IUBESC DEJUL, un brand al Dejului, o identitate a orașului, după cum am mai explicat. Acesta va ajuta la conturarea imaginii orașului, creșterea vizibilității lui și a valorii acestuia, va fi punctul de întâlnire al dejenilor de pretutindeni.
Această platformă va fi spațiul virtual comun al celor care cunosc și iubesc acest oraș. Va fi sursa de informații clare privind valorile geografice, istorice și culturale din Dej. Nu în ultimul rând, această pagină va susține produsul local de valoare “fabricat în Dej”. Și toate acestea vor reprezenta doar o mică parte din ce va fi. Urmăriți site-ul care se dezvoltă organic: https://www.iubescdejul.ro/
Așa că această campanie pentru noi nu a însemnat să sunăm la uși sau să mergem în piață să dăm un flyer persoanelor cu două sacoșe în mână. A însemnat alcătuirea de programe pentru rezolvarea unor probleme urgente și stringente, precum și de ridicare a valorii orașului.
Împreună cu câțiva experți ne-am imaginat mai multe locuri din oraș (Stadionul, skate-parkul, digul și ștrandul) și am început deja să le implementam digital”.