Administraţie
Mesajul primarului municipiului Dej, Morar Costan, cu ocazia Zilei Comemorării Holocaustului
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișAstăzi, 9 octombrie, este ziua Comemorării Holocaustului, iar cu această ocazie primarul municipiului Dej, Morar Costan, transmite un mesaj de comemorare a acestora.
„Astăzi, 9 octombrie 2015, cu ocazia comemorării Holocaustului în România ne îndreptăm gândurile cu pioasă aducerea aminte față de victimele ororilor pe care, din păcate, omul a putut să le facă asupra omului.
Holocaustul a însemnat o decizie care a condamnat la moarte un popor, a fi născut evreu echivala cu o condamnare la moarte. Din păcate asemenea acte de cruzime și violență a cunoscut și orașul nostru în lunile mai –iunie 1944, când s-a scris o pagină neagră de istorie și au fost trimiși spre lagărele naziste ale morții 7674 de evrei, din ghetoul situat în Pădurea Bungăr, acolo unde anul trecut, în memoria lor, am construit un monument comemorativ.
Pentru ca aceste fapte să nu se mai repete niciodată trebuie să prevenim și să combatem orice formă de ură, discriminare sau insultă în cadrul comunităților în care trăim”, a transmis primarul municipiului Dej, ing. Morar Costan