Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Mica | Fonduri pentru culte și sport

Publicat acum

pe

Comuna Mica, str.Principala, nr.209, Mica, judeţul Cluj, telefon 0264226130, fax 0264226007, email achizitiimica@yahoo.com, primariamicacj@primariamica.ro

Comuna Mica invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile,fundațiile și cultele constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.350/2005, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniile culte și sport.

1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniile sport și culte pe anul 2023, este prevăzută de art.6 din Legea nr.350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

2.Sursa de finanțare a contractului și valoarea :bugetul local, 120.000 lei, defalcat pe domeniul culte50.000 lei, iar pentru domeniul sport 70.000 lei, conform Programului Anual publicat în MonitorulOficial al României, nr. 149 din 10 august 2023

3. Durata proiectului: anul 2023, până la data de 30.12.2023

4.Data-limită de depunere a proiectelor:04.09.2023, ora 15:00

5.Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: sediul Comunei Mica, loc.Mica, stradaPrincipală, nr.209, jud. Cluj, în procedură accelerată conform prevederilor art.20 alin.(2) din Legea nr.350/2005. Motivul reducerii termenului de depunere a solicitării se datorează termenului scurt de implementare a proiectului.

6.Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către Comisia de evaluare în perioada:05.09.2023-06.09.2023

7.Anunțul de participare a fost publicat în MonitorulOficial al României nr.151 din 16.08.2023.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER