Conectează-te cu noi

Social-Cultură

„Miercurea alarmelor” la Dej! Sirenele s-au auzit în tot orașul

Publicat acum

pe

Au sunat sirenele de alarmare a populației în această dimineață în municipiul Dej, în cadrul exercițiilor lunare pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Dej a fost notificat, în jurul orei 10:15, că există un pericol iminent de producere a unui dezastru, iar populația să fie atenționată, în cel mai scurt timp posibil, prin intermediul mijloacelor specifice.

În scurt timp, dejenii au putut auzi semnalul de alarmare compus din 5 sunete a câte 16 secunde, cu pauză de 10 secunde între ele.

Ulterior, pentru încetarea alarmei, a fost emis un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

Vă reamintim, în prima zi de miercuri din fiecare lună se desfășoară, în colaborare cu autoritățile locale, exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației.

Simulările vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.

Rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în comitetul județean pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.

La nivelul judeţului Cluj sunt instalate 231 sirene electrice de alarmare publică şi 58 de sirene electronice.

Principalele semnale care trebuie cunoscute de către populaţie:

  • alarmă la dezastre – 5 sunete a câte 16 secunde, cu pauză de 10 secunde între ele,
  • prealarmare aeriană – 3 sunete a câte 32 secunde, cu pauză de 12 secunde între ele,
  • alarmă aeriană – 15 sunete a câte 4 secunde, cu pauză de 4 secunde între ele
  • încetarea alarmei – un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER