Ştiri din zonă
Mii de clujeni au asistat la un spectacol de reconstituire istorică dedicat Unirii, pe Cluj Arena
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișCâteva mii de clujeni au asistat, sâmbătă seară, pe stadionul Cluj Arena, la un spectacol de reconstituire istorică, dedicat Centenarului Unirii.
PR-ul evenimentului, Gabriela Marinescu, a declarat, pentru Agerpres, că, prin acest demers, organizatorii vor să ofere o altă perspectivă asupra a ceea ce s-a întâmplat în preajma Marii Uniri.
„Este un spectacol de reconstituire istorică, care pune accentul pe Marea Unire şi pe evenimentele care au dus la înfăptuirea ei. Avem actori, cascadori, cai, efecte speciale, ecrane, lumini, muzică, un complex de lucruri care să ducă la acel sentiment de luptă corp la corp, pentru că avem şi nişte arme din acea perioadă, din Primul război mondial, focuri de tun etc. Este un spectacol în adevăratul sens al cuvântului, atipic pentru publicul obişnuit cu o piesă de teatru în aer liber sau cu un show, dar vrem să aducem ceva diferit şi vrem să marcăm Marea Unire şi ceea ce înseamnă 100 de ani de la Unire. Vrem să aducem acest spirit de unire, pentru că la urma urmei doar uniţi am trecut prin multe lucruri. Împreună am făcut o schimbare de perspectivă de multe ori, nu doar pentru Marea Unire, şi vrem să păstrăm această dimensiune şi acum, pentru că uneori parcă uităm acest lucru şi este păcat. Indiferent de cine suntem, trebuie să ştim că suntem români şi este o mândrie să fim români„, a spus Gabriela Marinescu.
Proiectul este realizat de Asociaţia Cultural-Artistică „Vulturii Carpaţilor”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Cluj, Visit Cluj, Ministerul Apărării Naţionale, Discovery Channel, Uniunea Cineaştilor din România şi Asociaţia Culturală „Hara”.
„Spectacolul istoric ‘Marea Unire’ este realizat după un scenariu original, documentat istoric, ce face referire la mai multe zone ale ţării, cu costume şi arme specifice perioadei evocate. Este, am putea spune, un film live. Acest eveniment aduce pentru spectatorii săi posibilitatea de a fi martori la mai multe momente importante din istoria noastră: Bătălia de la Oituz – secvenţe de luptă, întâlnirea confidenţială dintre Martha Bibescu şi ataşatul Ambasadei Britanice la Bucureşti, Cristopher Thompson, capitularea Austro-Ungariei, bătălia de la Mărăşeşti sau realizarea actului Marii Uniri de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918. Maia Morgenstern, Claudiu Trandafir, Flaviu Crişan, Gelu Niţu, Geo Dobre, Eugenia Şerban, Vasile Calofir, Catinca Nistor, Gabriela Marin şi Mălina Tomoiagă sunt doar câţiva dintre cei care vă dau întâlnire la acest spectacol”, se arată într-o informare a organizatorilor evenimentului.
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO