Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Militari din Dej, misiune la Carei de Ziua Armatei României – FOTO

Publicat acum

pe

FOTO – actualitateasm.ro

În fiecare an, la data de 25 octombrie sărbătorim Ziua Armatei Române, cinstim eroismul și jertfa oștirii române, care și-a îndeplinit nobila misiune de apărare a unității și integrității teritoriale a României. La 25 octombrie 1944, Armata Română a eliberat ultimele localități de sub ocupația străină, la care și-au adus contribuția ostașii Armatei a IV-a de sub comanda generalului Dăscălescu și ostașii Armatei I de sub comanda generalului Atanasiu. Ultimele localități eliberate au fost Satu Mare și Carei, scrie actualitateasm.ro.

La Satu Mare, Ziua Armatei Române a fostă cu un ceremonial militar și religios, de depunere de coroane, jerbe și buchete de flori la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” Garnizoana Satu Mare. Ceremonia a început la ora 9:00 cu prezentare onorului, raportul comandantului, salutul Drapelului de Luptă. După intonarea Imnului Național al României de către muzica militară, reprezentanți ai Muzicii Militare din Garnizoana Cluj. A fost oficiată un serviciu religios și a fost rostită o alocuțiune despre însemnătatea zilei de 25 octombrie de către generalul de brigadă dr. ing. Teodor Incicaș.

A urmat depunerea de coroane de flori din partea oficialităților locale, Instituția Prefectului Județului Satu Mare, a Consiliului Județean Satu Mare și a Primăriei Municipiului Satu Mare. După realizarea dispozitivului pentru defilare a avut loc defilarea gărzii de onoare formate din subunități ale M.Ap.N și M.A.I. : Militarii Batalionului 811 Infanterie ,,Dej”,Batalionul 317 Sprijin Logistic ,,Voievodul Gelu”, Regimentul 69 Artilerie Mixtă ,,Silvania”, Jandarmeriei Române, și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

După defilare, la Ansamblul Monumental ,,Glorie Ostașului Român” au fost depuse coroane, de flori din partea principalelor partide politice, Asociațíei Pensionarilor, a Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” și Colegiul Național ,,Doamna Stanca” din Satu Mare.

La Carei, ceremonia militară și religioasă s-a desfășurat la Ansamblul Monumental ”Glorie Ostașului Român”, începând de la ora 11:30 cu participarea președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, primului-ministru al României, Mihai Tudose, ministrului Apărării Naționale, Mihai-Viorel Fifor.

La ora 11:30 detașamentele militare au prezentat onorul, după care fanfara militară formată din reprezentanți ai garnizoanei Cluj a intonat Imnul Național al României. După primirea ștafetei INVICTUS de către generalul Constantin Mancaș, președintele Asociației Veteranilor de Război din județul Cluj. A fost oficiată o slujbă de pomenire de Înalt Prea Sfințitul Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului și episcopul Maramureșului și Sătmarului, P.S. Iustin Sigheteanul. A fost rostită o scurtă alocuțiune despre însemnătatea zilei de 25 Octombrie și la monument au fost depuse coroane și jerbe de flori.

În fața celor prezenți au defilat militarii Batalionului 812 Infanterie ”Bistrița”, Batalionului 811 Infanterie ”Dej”, Batalionului 317 Sprijin Logistic ”Voievodul Gelu”, Batalionului 69 Artilerie Mixtă ”Silvania”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene ”Andrei Mureșanu”, Batalionului 17 Vânători de Munte ”Dragoș Vodă”, Brigada 6 Operații Speciale ”Mihai Viteazul”, ai Jandarmeriei Române și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și ai elevilor de la Colegiul Militar Liceal ”Mihai Viteazul”.

Între orele 12:30 și 18:00 în Parcul Karolyi s-a putut vizita expoziția de tehnică, echipamente, armament și aparatură din dotarea militarilor Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”.

 

Sursa – actualitateasm.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER