Conectează-te cu noi

Naţional

Minivacanță de Rusalii + câte zile libere mai sunt până la finalul anului

Publicat acum

pe

Românii vor avea o nouă minivacanţă în weekend, când se sărbătoresc Rusaliile, în contextul în care ziua de luni, 21 iunie, este zi liberă.

Rusaliile se celebrează la 50 de zile după Paşte şi la 10 zile după Înălţarea Domnului, potrivit Calendarului Ortodox. Angajaţii au două zile libere legale, respectiv 20 iunie (duminică) şi 21 iunie (luni).

Potrivit Codului Muncii, românii au 15 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, iar în acest an, opt sunt în weekend, în timp ce şapte sunt în timpul săptămânii.

În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepţia unităţilor sanitare şi a celor de alimentaţie publică, precum şi a unităţilor în care activitatea nu poate fi întreruptă. Cei care lucrează în acest zile au dreptul la compensarea cu timp liber, acordat în următoarele 30 de zile.

Zilele libere se acordă pentru: Paşte (Vinerea Mare, Duminica Paştelui, Lunea Luminată), două zile pentru Anul Nou, două zile pentru Rusalii, două zile pentru Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Copilului, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.

Până la finalul anului, angajaţii din România vor avea următoarele zile libere de sărbători legale:

  • 20 iunie (duminică): Rusaliile
  • 21 iunie (luni): A doua zi de Rusalii
  • 15 august (duminică): Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie (marţi): Sfântul Andrei
  • 1 decembrie (miercuri): Ziua Naţională a României
  • 25 decembrie (sâmbătă): Crăciunul
  • 26 decembrie (duminică): A doua zi de Crăciun.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER