Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

MITĂ pe Aeroportul Internațional Cluj! O femeie a încercat să-și scoată ilegal copiii din țară

Publicat acum

pe

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciului Județean Anticorupție (S.J.A.) Cluj și Centrul Operațional 3 Cluj-Napoca, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au adus la îndeplinire mai multe ordonanțe în vederea desfășurării unor activități procedurale cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În urma acestor activități, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpata R.F. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită către un ofițer de poliție din cadrul SPF Aeroport Internațional Cluj — Napoca. În fapt, R.F. i-a oferit ofițerului o sumă de bani pentru a nu întocmi actele de constatare privind tentativa de a trece fraudulos frontiera de stat a unui minor prin substituire de persoane și de a-i permite să-și continue deplasarea către Dublin (Irlanda) împreună cu cei doi copii minori ce o însoțeau.

Față de inculpată a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat de presă.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. EDMRadio

    2018-03-31 la 7:22:09 PM

    Vă mulțumesc frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER