Conectează-te cu noi

Eveniment

Motociclist din Sălișca, arestat preventiv pentru 30 de zile

Publicat acum

pe

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din localitatea Sălișca, comuna Câțcău, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi condus o motocicletă fără permis și nu ar fi anunțat producerea unui eveniment rutier în care a fost implicat.

Conform IPJ Cluj, pe 8 iunie, în jurul orei 01:15, un motociclist care circula dinspre Dej înspre Gherla, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat pe șosea și s-a răsturnat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, însă nu au găsit pe nimeni, doar motocicleta avariată.

Potrivit legii, conducătorul auto trebuia să anunțe producerea evenimentului la poliție, în termen de 24 de ore. După expirarea intervalului, polițiștii din Gherla au început cercetările pentru identificarea motociclistului.

Oamenii legii au stabilit că este vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani din localitatea Sălișca, comuna Câțcău. Acesta deținea permis de conducere emis în Italia, însă figura cu dreptul de a conduce suspendat.

Ieri, 12 iunie, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi, 13 iunie, magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER