Conectează-te cu noi

Eveniment

Muncitor DOBORÂT de CĂLDURĂ, într-un canal ADÂNC de 6 metri, în Dej – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

canal Somes (3)

Unui angajat al Companiei de Apă Someș i s-a făcut rău în timp ce efectua lucrări într-un bazin, pe strada Văii din Dej, și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Bărbatul în vârstă de 59 de ani, din Dej, se afla împreună cu un alt coleg într-o stație de pompare a apei uzate de pe strada Văii din Dej. Aceștia efectuau lucrări de montare a unei pompe, la aproximativ 6 metri adâncime în canal, când, din senin, bărbatului de 59 de ani i s-a făcut brusc rău. Cel mai probabil căldura de afară, dar și câteva probleme medicale, au făcut ca acesta să aibă nevoie de îngrijiri medicale.

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, o ambulanță cu medic, dar și polițiștii.

După ce a fost extrasă din bazin, victima a fost preluată de echipajul-medical și apoi transportată la Spitalul Municipal Dej pentru investigații suplimentare.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER