Sport
Nebunie la Apahida, între Sporting şi CFR Dej. Nouă goluri, două eliminări şi răsturnări incredibile de scor
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișZiua de duminică în Liga a IV-a a început cu un meci nebun la Apahida. Sporting a câştigat cu 5-4 partida cu CFR Dej, după un scenariu demn de un thriller, scrie CJsport.ro.
Totul a început la 0-0, atunci când oaspeţii au rămas în zece după eliminarea lui Popan, iar Ovidiu Bondor a ratat un penalty pentru Sporting.
Cu un om mai puţin, dejenii au reuşit să deschidă scorul, dar până la pauză gazdele au reuşit să întoarcă, 2-1. După reluare, oaspeţii au izbutit performanţa de a înscrie alte trei goluri în inferioritate numerică, unul după un penalty ratat în primă fază, mai scrie sursa citată.
La 4-2 pentru CFR Dej, apahidenii au rămas şi ei în 10, în urma eliminării lui Chindriş, dar, paradoxal, atunci au început problemele pentru echipa lui Darius Boldor. Relaxarea CFR-ului, coroborată şi cu handicapul avut din punct de vedere fizic, aveau să o coste victoria.
Sporting a înscris de trei ori consecutiv, şi cu ajutorul portarului dejean, iar apahidenii au reuşit să câştige un meci ce părea pierdut la jumătarea reprizei secunde. Două goluri le-a marcat Bondor, iar câte unul Tăbîrţă, Cîmpean şi Butoieru, pentru dejeni înscriind Vereş şi Groşan, utimul reuşind un hattrick, potrivit sursei citate.
„A fost cel mai slab meci al nostru de când sunt eu aici. Dacă vom juca aşa cu echipe din primele cinci, nu avem nicio şansă”, a spus la final antrenorul Sportingului, Florin Pojar. „Meritam victoria după cum am jucat, dar au intervenit greşelile personale, cauzate şi de lipsa de antrenamente. S-a rupt ceva după eliminarea lor, am căzut şi fizic şi, din păcate, ne-am băgat mingile singuri în poartă”, a fost şi concluzia tehnicianul dejean, Darius Boldor.
FOTO – Arhivă