Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Nicolas Cage vine în România, la Cluj!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Câştigător al unui premiu Oscar şi deţinător a numeroase alte trofee obţinute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul şi producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Vedeta americană se va afla la Cluj, între 31 mai şi 2 iunie.

Veritabil star, cu o personalitate atipică în peisajul hollywoodian, Nicolas Cage a creat roluri memorabile în cinema, trecând cu dezinvoltură de la blockbuster la filme de autor, fiind unul dintre cei mai bine cotaţi actori din toate timpurile. Născut pe 7 ianuarie 1964 într-o familie de origine italiană, plină de personalităţi din lumea filmului, Nicolas Kim Coppola şi-a dorit încă de mic copil să devină actor, inspirat fiind de idolul său James Dean.

După ce a urmat cursurile Şcolii de Teatru, Film şi Televiziune UCLA, a încercat să-l convingă pe unchiul său, legendarul regizor Francis Ford Coppola, să-i acorde şansa de a apărea pe marele ecran. În 1982 a debutat cu un rol minor în comedia Fast Times at Ridgemont High, iar după numai un an a fost distribuit în primul său rol principal – adolescentul punk din Valley Girl. Din dorinţa de a-şi câştiga faima în mod independent şi pentru a evita nepotismul, a renunţat la numele de Coppola în favoarea lui Cage, după Luke Cage, unul dintre personajele sale preferate din colecţia de benzi desenate Marvel Comics.

Nicolas Cage este cunoscut modul puternic realist în care şi-a construit personajele încă de la primele sale roluri importante, reuşind să se transpună perfect în rolurile sale foarte diverse, de la gangsterul din The Cotton Club (r. Francis Ford Coppola, 1984) la adolescentul columbofil din Birdy (premiat în 1985 cu Marele premiu al juriului la Cannes).

Până la finalul anilor ’80 avea să cunoască faima internaţională, interpretând numeroase roluri în comedii ultrapremiate ca: Peggy Sue Got Married (1986, r. Francis Ford Coppola), un succes de box-office, nominalizat la trei premii Oscar, Raising Arizona (1987) – comedia neagră a fraţilor Coen, Moonstruck (1987), distins cu trei Oscaruri şi un premiu BAFTA, în care a jucat alături de Cher, dar şi în producţii precum Wild at Heart (1990, r. David Lynch), premiat cu Palme d’Or la Cannes, şi Vampire’s Kiss (1998), în care actorul, în stilul său caracteristic, mănâncă un gândac viu în faţa camerei. Toate aceste apariţii pe mare ecran i-au consolidat succesul la Hollywood şi i-au crescut cota încă din primii ani din carieră.

Unul dintre rolurile sale de referinţă rămâne cel al scenaristului alcoolic din Leaving Las Vegas (1995, r. Mike Figgis), care i-a adus Premiul Oscar şi Globul de aur pentru cel mai bun actor. Ofertele de a juca în producţii cu bugete imense l-au asaltat imediat, rezultatul fiind câteva succese impresionante de box-office în blockbustere de acţiune ca The Rock (1996, r. Michael Bay), Face/Off’ (1997, r. John Woo) şi Con Air (1997, r.Simon West) – toate trei nominalizate la Oscar la diferite categorii, dar şi drama romantică City of Angels (1998, r. Brad Siberling), alături de Meg Ryan. Regizori de marcă de la Hollywood ca Brian de Palma sau Martin Scorsese i-au oferit rolul principal în Snake Eyes (1998), respctiv Bringing Out the Dead (1999).

În 2002 a fost nominalizat a doua oară la Oscar pentru Adaptation (r. Spike Jonze), în care interpretează tot un scenarist, de astă-dată în dublu rol. În acelaşi an a debutat ca regizor cu Sonny, film pe care l-a şi produs, cu James Franco în rol principal. În 2010 a filmat pentru prima dată în România, pe străzile Bucureştiului şi la Castelul Bran, pentru blockbuster-ul Ghost Rider – Spirit of Vengeance, sequel-ul thriller-ului fantasy Ghost Rider (r. Mark Steven Johnson), iar în 2014 a revenit în ţară pentru filmările la The Dying of the Light (r.Paul Schrader).

Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuţia Adusă Cinematografiei Mondiale într-un eveniment special ce va avea loc, în 1 iunie, în Piaţa Unirii Open Air, alături de miile de spectatori de aici. Publicul va putea urmări apoi thriller-ul hi-tech Faţă în faţă (Face/Off, r. John Woo), în care Nicolas Cage interpretează, alături de John Travolta, alternativ, rolul unui ucigaş psihopat şi al poliţitului care se află pe urmele lui. Duminică, pe 2 iunie, în decorul spectaculos al Castelului Banffy de la Bonţida, cinefilii vor urmări, de la ora 21:30, horror-ul sângeros Mandy (2018, r. Panos Cosmatos). Cage este ,,magnific şi fabulos de feroce” (The Guardian) în rolul unui bărbat care vrea să răzbune moartea iubitei lui.

Tot în 2 iunie, este programat un masterclass, întâlnire unică între superstar şi publicul festivalului, moderată de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER