Conectează-te cu noi

Naţional

Noi amenzi, de până la 1500 de lei, pentru românii care stau la bloc și fac gălăgie

Publicat acum

pe

Sătul de gălăgia din bloc, un parlamentar e hotărât să pune beţe în bormaşina vecinilor zgomotoşi. Matei Dobrovie, deputat USR, vrea ca zgomotul resimţit într-o încăpere să fie măsurat. Iar cei care depăşesc limita de 30 de decibeli să fie amendaţi! Poliţiştii vor fi cei care vor da sancţiuni, abia după ce vor primi sonometre, conform a1.ro.

Vecinii cu bormaşină fac de mult timp parte din folclorul românesc. Şi nu de puţine ori, dorinţa lor de a-şi înfrumuseţa apartamentul intră în conflict cu nevoia celorlaţi locatari de a se odihni.

Dacă proiectul deputatului Matei Dobrovie va deveni lege, atunci vecinii zgomotoşi ar putea fi amendaţi chiar şi cu 1500 de lei. Potrivit parlamentarului, între orele 23 şi 7 dimineaţa şi peste zi, de la 14 şi 16, nivelul de zgomot dintr-o locuinţă nu trebuie să depăşească 30 de decibeli. Iar în afara acestor intervale orare, valoarea poate creşte la 35 de decibeli. Măsurătorile ar urma să fie făcute de către agenţii poliţiei locale.

Proiectul depus în Parlament ar urma să reglementeze şi zgomotul produs de concertele din preajma instituţiilor, de pildă. Într-un spital de exemplu, n-ar trebui să se depăşească 45 de decibeli în timpul zilei şi 35 pe timp de noapte.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER