Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Noi detalii despre spargerea de la casieria USAMV Cluj! Cum şi-au planificat hoţii furtul

Publicat acum

pe

Cei doi hoţi care au jefuit casieria USAMV Cluj-Napoca la începutul lunii octombrie au sărit gardul ce împrejmuia universitatea, au forţat geamul şi uşa de acces în casierie şi au distrus sistemul de alarmă instalat, având asupra lor şi un flex pentru a tăia seiful, scrie Mediafax.

Potrivit motivării care a stat la baza arestării preventive a celor doi, transmisă luni de Judecătoria Cluj-Napoca la solicitarea Mediafax, din probatoriu rezultă că, înainte de comiterea furtului, aceştia au mers în universitate şi au cercetat locul.

Există probe şi indicii temeinice că inculpaţii au comis infracţiunea de furt calificat, reţinându-se că în noaptea de 2/3 octombrie, în intervalul orar 1,15 – 1,20, L.D. şi A.E.S, având măşti pe faţă, au pătruns prin escaladarea gardului în curtea interioară a USAMV, apoi, prin forţarea unui geam, au pătruns în clădirea Rectoratului, unde, prin forţarea uşii de acces, au pătruns în casierie, au distrus sistemul de alarmă şi au sustras din interiorul seifului suma de 67.053 lei şi bonuri de combustibil în valoare totală de 90.000 lei. Din probatoriu rezultă că cei doi s-au aflat la o dată anterioară în incinta USAMV unde au desfăşurat activităţi de pregătire şi de cercetare a locului faptei, au căutat locul unde se află casieria de unde urmau să sustragă banii. Ei au folosit un autoturism şi aveau obiecte, respectiv un flex de mari dimensiuni, care să ducă la tăierea unor obiecte dure, cum ar seiful, în măsura în care nu ar fi reuşit să îl deschidă”, se arată în motivare.

Anchetatorii au stabilit şi că hoţii au folosit pentru deghizare cagule şi şepci.

Există posibilitatea ca la faptă să îşi mai fi adus contribuţia încă o persoană aşa cum apare în imaginile din datele anterioare. (…) Unul dintre cei doi inculpaţi nu are nicio ocupaţie, fiind condamnat şi în trecut pentru infracţiuni contra patrimoniului. Pe numele său există un mandat de arestare preventivă emis în lipsă, iar de la momentul în care a săvârşit infracţiunea se ascunde şi se sustrage de la urmărirea penală prin diferite locuri ale ţării”, se mai arată în motivarea arestării.

Cei doi suspecţi, de 25 şi 26 de ani, nu au făcut nicio declaraţie în faţa instanţei. Ei au fost arestaţi preventiv, după ce în 5 noiembrie poliţiştii făcut percheziţii în Timişora şi Iaşi în urma cărora au ridicat articole de îmbrăcăminte, bani şi alte obiecte care prezintă interes pentru cauză.

Prejudiciiul de 90.000 de lei nu a fost recuperat.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER