Conectează-te cu noi

Eveniment

Noi măsuri în Dej, de la mizeul nopții, după ce incidența a depășit 1,50

Publicat acum

pe

După ce incidența în Dej a depășit 1,50, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a anunțat azi, 8 februare, noile măsuri care se aplică, de la miezul nopții, în municipiu.

Conform Hotărârii CJSU Cluj nr. 7/08.02.2021, în localitățile de pe raza județului Cluj, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și este mai mică sau egală cu 3/1000 locuitori (cum este cazul municipiului Dej – 1,79), se aplică noi măsuri, timp de 14 zile, începând cu data de 09.02.2021, ora 00:00, până la data ieșirii din vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 3/12.01.2021, respectiv data de 12.02.2021, ora 00.00. Spre exemplu, restaurantele, sălile de jocuri și cele de spectacole vor putea funcționa la 30% din capacitate față de 50% cât era permis până acum. De asemenea, spectacolele de tipul drive-in sunt interzise.

Noile măsuri care se aplică în Dej (prevăzute în art. 2 din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj nr. 2/13.01.2021) sunt:

a) organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;

c) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu respectarea obligaţilor stabilite ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului;

d) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului;

e) măsurile prevăzute la lit. c) şi d) se aplică și operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

f) prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la lit. e), cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;

g) nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

h) activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului; operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situatii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a Comitetului Judetean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj;

Aceleași restricții sunt valabile la Gherla și Cluj-Napoca, începând cu aceeași dată.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER