Conectează-te cu noi

Eveniment

Noi măsuri în Dej, restaurantele se deschid în interior. Cluburile și discotecile rămân închise

Publicat acum

pe

Este oficial! Restaurantele se deschid în interior (30% din capacitate) în municipiul Dej, după ce rata incidenței cumulative COVID-19 la o mie de locuitori a rămas sub 3.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Cluj a aprobat, în această seară, Hotărârea nr. 1/10.01.2021 care prevede, printre altele, că:

”În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Cluj, prevăzute în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și este mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, se prelungește valabilitatea măsurilor dispuse prin Hotărârea CJSU Cluj nr. 97/14.12.2020, începând cu data de 11.01.2021 ora 00.00 până la data ieșirii din vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1065/11.12.2020, respectiv data de 13.01.2021, ora 00.00”.

Având în vedere că în Dej incidența e 2,49, noile măsuri care se aplică în orașul nostru sunt cele prevăzute în Hotărârea CJSU Cluj nr. 97/14.12.2020, respectiv:

– Este permisă desfășurarea activităților în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și a concertelor, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
– Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;
– Activitatea restaurantelor și cafenelelor este permisă în interior, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministerelor sănătății și economiei;
– NU este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
– Salile de jocuri de noroc își pot desfășura activitatea cu o capacitate de 30% din cea maximă, respectând orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a CNSU;

Vă reamintim, mai mulți proprietari de restaurante au considerat că, după scăderea incidenței sub 3, pot deschide în interior, fără să mai aștepte vreo hotărâre din partea autorităților. Astfel, mai multe localuri și-au deschis activitatea în interior, iar oamenii legii s-au sesizat și le-au închis imediat. Totodată, au aplicat sancțiuni usturătoare proprietarilor grăbiți să deschidă. Un astfel de local a fost închis chiar ieri, în Turda.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej și împrejurimi, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER