Naţional
Noi reguli pentru șoferi și bicicliști, începând de astăzi!
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin CocișȘoferilor care parchează neregulamentar vor putea să li se ridice din nou mașinile, începând de astăzi, iar parcatul pe trotuare va fi posibil doar în spațiile semnalizate în acest sens. De asemenea, bicicliștii nu mai pot transporta copii pe vehicul decât în anumite condiții, iar regulile de circulație pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusă au fost modificate, potrivit avocatnet.ro.
Începând cu data de 21 ianuarie 2017, o serie de reguli noi au intrat în vigoare pentru conducătorii de mașini și pentru bicicliști. Hotărârea Guvernului nr. 965/2016, ce modifică Regulamentul pentru aplicarea Codului rutier, prevede că, de astăzi, mașinile parcate neregulamentar pe drumurile publice vor putea fi ridicate din nou, doar că este posibil ca acest lucru să nu fie realizabil peste tot în România, iar parcarea pe trotuar nu se va mai putea face la fel ca până acum. Actul normativ prevede, de asemenea, câteva modificări importante și pentru bicicliști.
Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar va fi posibilă din nou
După mai bine de un an în care ridicarea mașinilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă n-a mai fost posibilă, șoferii trebuie să știe că acest lucru va fi din nou posibil. Mai exact, conform hotărârii Executivului, ridicarea se va putea face, începând cu data de 21 ianuarie 2017, în următoarele situații în care staționarea voluntară este interzisă:
- în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
- în zona de acțiune a indicatorului de staționare interzisă și a marcajului de interzicere a staționării;
- pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m;
- în dreptul căilor de acces ale proprietăților alăturate drumurilor publice;
- în pante și în rampe;
- în locul unde este indicatorul de staționare alternantă (în altă zi sau perioadă decât cea permisă) sau indicatorul de zonă de staționare cu durată limitată (peste durata stabilită).
Teoretic, măsura va putea fi pusă în aplicare începând de astăzi. Practic însă, având în vedere prevederile HG nr. 965/2016, lucrurile ar putea să nu stea chiar așa peste tot: pentru a putea ridica mașinile parcate neregulamentar, administratorul de drum sau autoritățile locale trebuie să aibă un spațiu special unde să le depoziteze, până când șoferul va veni să-și revendice mașina. În plus, nu vorbim doar de un spațiu propriu-zis, ci și de personalul aferent acestuia, iar programul de restituire va trebui să funcționeze non-stop, potrivit hotărârii. Așadar, în anumite localități din țară, este posibil ca ridicarea mașinilor să nu fie posibilă chiar de astăzi, potrivit sursei citate.
Cine va putea să dispună măsura ridicării?
Potrivit actului în discuție, polițiștii rutieri și polițiștii locali sunt singurele persoane abilitate să dispună în scris ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe drumurile publice. Dispoziția de ridicare se va întocmi în scris, în trei exemplare, și va trebui să conțină data, ora și locul ridicării, gradul profesional, numele și prenumele polițistului care dispune măsura și unitatea din care acesta face parte, dar și indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată.
Nu vom mai putea parca oriunde pe trotuar
Ieri, puteam parca mașina pe trotuar chiar dacă nu aveam un spațiu semnalizat în acest sens pe acel trotuar, în condițiile în care pietonii au un culoar de trecere de cel puțin un metru lățime. De astăzi însă, acest lucru nu va mai fi posibil, HG nr. 965/2016 stabilind că „administratorul drumului public poate amenaja pe anumite zone ale trotuarului, cu avizul poliției rutiere, spații destinate opririi sau staționării vehiculelor, marcate și semnalizate corespunzător”.
Spațiile speciale pentru parcarea mașinilor pe trotuar vor putea fi făcute doar dacă este respectat culoarul pentru pietoni de un metru lățime și dacă accesul vehiculelor se va face din drum. În plus, poziționarea mașinilor parcate va trebui să fie făcută astfel încât să nu încurce circulația pe prima bandă a drumului sau pe pistele amenajate.
Codul rutier prevede, în prezent, că „este interzisă ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, iar când aceasta este permisă, conform indicatoarelor sau marcajelor, lăţimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziţia pietonilor trebuie să fie de cel puţin un metru”. Totuși, prevederea este neclară, în condițiile în care nu se face referire în mod expres la parcare, oprire sau staționare, iar imobilizarea vehiculului este o sancțiune ce poate fi aplicată de polițiștii rutieri.
Reguli noi pentru bicicliștii care circulă noaptea sau transportă copii
De astîzi, bicicliștii care circulă pe drumurile publice vor putea să-și instaleze pe bicicletă inclusiv sisteme de avertizare sonoră pentru mașini. Fie că vorbim sau nu de un claxon de mașină, acestora le rămâne, în continuare, obligația de a-și pune pe bicicletă un astfel de sistem de avertizare.
Pe lângă asta, bicicleta nu va mai trebui echipată, în față, cu lumina albă/galbenă, iar în spate, cu cea de culoare roșie și cu dispozitivul fluorescent-reflectorizant decât pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, potrivit HG nr. 965/2016.
Actul mai prevede și o noutate pentru părinți: pe bicicletă vor putea fi transportați copiii mai mici de șapte ani, dar doar de către un adult și în condițiile în care bicicleta este prevăzută (din fabrică) cu un suport special sau dacă are un dispozitiv omologat pentru transportul celor mici.
În altă ordine de idei, bicicliștii nu vor avea voie să circule în interiorul localităților în care nu funcționează iluminatul public sau în afara localităților fără echipamentul fluorescent-reflectorizant, pe timp de noapte sau atunci când vizibilitatea e redusă. Actualmente, prevederile legale nu fac nicio mențiune legată de iluminatul public, echipamentul special trebuind purtat indiferent de această condiție.
Sursa – avocatnet.ro