Eveniment
Noi sancțiuni aplicate de oamenii legii, la Dej
Publicat acum
4 anipe
Ieri, în intervalul orar 10:00-14:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej și Secției 5 Poliție Rurală au desfășurat activități în vederea menținerii unui climat de ordine si siguranță publică, a combaterii infracțiunilor, precum și în vederea impunerii respectării legislației rutiere de către participanții la trafic.
La acțiune au participat alături de polițiști, jandarmi clujeni și lucrători din cadrul Primăriei Dej.
Activitățile realizate au condus la legitimarea a 152 de persoane și controlarea a 107 vehicule.
Abaterile constatate de către polițiști au impus aplicarea a 40 de sancțiuni contravenționale. Acestea au fost aplicate pentru abateri privind legislația rutieră, dar și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.