Conectează-te cu noi

Naţional

Noua Casă 2021 | Vor fi mai puțini beneficiari în acest an

Publicat acum

pe

Plafonul de garanții al programului Noua Casă, înlocuitorul Primei Case, scade cu un sfert în 2021.

Nivelul de garantare va fi de 1,5 miliarde de lei, cu 500 de milioane de lei sub cel de anul trecut, potrivit Fondului Naţional de Garantare.

Suma ar ajunge pentru circa 6000 de beneficiari, dacă s-ar lua în calcul plafonul maxim. 

Anul trecut, plafonul de două miliarde de lei a fost aproape epuizat și garanția statului a ajuns la aproximativ 8.000 de beneficiari.

Valoarea locuințelor vechi sau consolidate care pot fi cumpărate este de 70.000 de euro, cu un avans de 5%. Pot fi achiziționate și locuințe mai scumpe, însă avansul va fi de 15%. 

Prin program pot fi cumpărate case sau apartamente cu o valoare de cel mult 140.000 de euro. Pe acest segment programul nu diferă prea mult față de creditarea ipotecară normală a băncilor, care solicită un avans în zona acestui procent. Doar faptul că riscul este împărțit cu statul reprezintă o diferență.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER