Eveniment
PREMIERĂ. O asistentă și o infirmieră de la spitalul din Dej, VINDECATE!
Publicat acum
4 anipe
VESTE BUNĂ | O asistentă și o infirmieră de la Spitalul Municipal Dej, infectate cu noul coronavirus, au fost declarate vindecate, fiind totodată externate din spitatele dedicate.
Este vorba despre o asistenta medicală de pe secția Interne și o infirmieră de pe secția Contagioase. În urmă cu aproximativ două săptămâni, cele două femei au fost confirmate pozitiv, după ce au intrat în contact cu pacienți infectați cu COVID-19. La scurt timp, ambele au fost transportate la spitale dedicate din Cluj-Napoca.
La sfârșitul săptămânii trecute, vineri, cele două cadre medicale au fost testate din nou, iar rezultatul a fost negativ. Ieri, asistenta și infirmiera au repetat testul, rezultatul a fost același, astfel că femeile au fost declarate vindecate și au fost externate. Acestea vor mai rămâne în autoizolare două săptămâni, iar apoi se vor întoarce la muncă.
În total, cinci cadre medicale de la Spitalul Municipal Dej au fost confirmate cu COVID-19. Două s-au vindecat deja, astfel că mai rămân trei cazuri ”active”: o infirmieră de pe Contagioase și două asistente din Camera de Primiri Urgențe (CPU).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!