Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

O casă s-a făcut scrum, în Cluj, la trei ore după intrarea în noul an – FOTO

Publicat acum

pe

Un incendiu puternic a izbucnit azi-noapte, în jurul orei 03:10, la o casă de locuit de pe strada Valea Seacă din municipiul Cluj-Napoca.

În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale din cadrul ISU Cluj, o ambulanță, jandarmii, dar și polițiștii. ”În momentul sosirii pompierilor la locul incendiului, arderea se manifesta generalizat la întreg acoperișul casei și într-una dintre camerele acesteia. În alte două încăperi ardeau focare cu intensitate diferită, într-una ardea tavanul în întregime, și erau complet inundate cu fum. Având în vedere agitația familiei autoevacuate și faptul că a fost transmis inițial în apelul de urgență faptul că a rămas un copil înăuntrul casei, pompierii au pătruns înăuntrul camerelor cuprinse de flăcări pentru a căuta dacă au rămas, într-adevăr, persoane surprinse înăuntru. Din fericire, nu rămaseră persoane înăuntru, ci doar a fost o informație neclară transmisă de familia, de cinci membri, care a reușit să se autoevacuaeze până la sosirea pompierilor”, a precizat ISU Cluj.

Focarele au fost stinse în aproximativ 20 de minute, fiind evitată extinderea flăcărilor la o altă casă situată la o distanță destul de mică.

”Imobilul, cu o suprafață de aproximativ 70 mp, a fost distrus în mare parte de flăcări, având în vedere că în podul acestuia a fost depozitată o cantitate mare de materiale combustibile și care ardeau generalizat în momentul sosirii pompierilor la fața locului. Un echipaj de jandarmi a fost dislocat la locul incendiului, pentru a asigura siguranța salvatorilor și a persoanelor care se adunaseră în apropierea zonei respective.

Din cercetările preliminare se pare că incendiul a pornit de la jarul aprins căzut din sobă și neglijența familiei în manipularea acestuia. Echipajul SAJ a consultat o persoană pentru o rană ușoară, suferită după finalizarea intervenției, însă nu a fost transportată la spital”, a mai transmis ISU Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER