Conectează-te cu noi

Eveniment

O mașină condusă de un bărbat din Dej s-a izbit de o autospecială de poliție – FOTO

Publicat acum

pe

Un accident de circulație, soldat cu patru victime, a avut loc astăzi, pe Drumul Național 17, între localitățile bistrițene Șieu-Magheruș și Podirei.

Impactul a avut loc între o autospecială de poliție care circula pe direcția Bistrița-Beclean, condusă de un tânăr, de 21 de ani, din Bistrița și un alt autoturism care circula pe aceeași direcție și care era condus de un bărbat, de 48 de ani, din Dej.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului autospecialei și a unui pasager din aceasta și a două persoane din celălalt autoturism implicat, toți transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de către Serviciul Rutier, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

foto: timponline.ro

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Pingback: Topul celor mai citite știri din 2023 - Dej24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER