Eveniment
O nouă acțiune a polițiștilor din Dej. Zeci de sancțiuni aplicate în numai 4 ore – FOTO
Publicat acum
11 lunipe

Ieri, 19 noiembrie, în intervalul orar 09.00-13.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au desfășurat o acțiune în sistem integrat pe raza municipiului Dej și a Secției 5 Poliție Rurală Dej, în vederea creșterii siguranței publice și a combaterii riscului rutier.
Au fost angrenate efective din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale, beneficiind de sprijinul jandarmilor din Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și a polițiștilor locali din cadrul Poliției Locale Dej.
S-a acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor contravenționale, a infracțiunilor stradale, asigurarea vizibilității, în special în zona unităților școlare, depistarea persoanelor urmărite și pentru verificarea celor aflați sub măsuri judiciare.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat cu prioritate în zonele cu risc ridicat de accidente, în vederea prevenirii și combaterii riscului rutier și sancționării conducătorilor auto care nu se supun regulilor de circulație.
În acest context, au fost legitimate aproximativ 120 de persoane, verificate peste 85 de autovehicule, fiind aplicate 57 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 10.000 de lei, dintre care 52 de sancțiuni au fost întocmite conform OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Totodată, au fost efectuate testări cu aparatul etilotest și verificări la 5 operatori economici.





Citește și:

A fost agreată, în linii mari, varianta finală a traseului drumului expres Cluj-Dej – FOTO

Dej | Bărbat arestat pentru încălcarea ordinului de protecție. S-a apropiat, pe stradă, de persoana vătămată

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru a-l avansa pe cel mai vârstnic locuitor din Gherla – GALERIE FOTO














Dorin
2024-11-21 la 9:55:36 AM
eliberarea trotuarelor de „tigaile” gibonilor ca sa poata circula si pietonii cand se va face?