Eveniment
Un bărbat din Cășeiu, beat și fără permis, a urcat la volanul unei mașini și a fost prins
Publicat acum
2 săptămânipe
Ieri, 17 noiembrie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, aflați în serviciul de patrulare pe Drumul Județean 173C, au oprit pentru control un autoturism care circula prin localitatea Buduș.
La volan a fost identificat un bărbat de 31 de ani din Cășeiu, județul Cluj. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în acest caz.