Naţional
Obiceiuri şi tradiţii de Sfânta Marie Mică. Ce nu e bine să faci azi
Publicat acum
3 anipe
Creştinii sărbătoresc pe 8 septembrie Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, primul mare praznic din anul nou bisericesc, care a început la 1 septembrie. În popor se spune că vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii sau a celor care vor să-şi găsească perechea.
Pe data de 8 septembrie se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului. În popor se știe că Sfânta Maria Mică este ziua care stabilește clar limitele între toamnă și vară. Pe lista de tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică intră faptul că bărbații nu au voie să facă treabă în gospodărie în această zi. Femeile nu au voie să coasă și nici să spele haine. De asemenea se mai spune că femeile care își doresc foarte mult un copil trebuie să se roage mult în această zi, iar visul va deveni realitate.
În această zi păsările pleacă spre țările calde, insectele se retrag în pământ, se începe recoltarea, vremea devine capricioasă. După data de 8 septembrie oamenii încep să culeagă viile și să semene cerealele de toamnă.
Obiceiuri și superstiții de Sfânta Maria Mică
Adesea se spune în popor că cei care gătesc pe data de 8 septembrie pot atrage asupra lor boli grave. Pe tot parcursul zilei de Sfânta Maria Mică se aprinde o candelă la icoana Maicii Domnului și se lasă să ardă pe tot parcursul zilei. Se spune că aceasta va alunga spriritele rele.
Tot pe data de 8 septmebrie, în zi de mare sărbătoare, se fac o mulțime de pelerinaje la mănăstiri, iar la biserică se duc fructe, pâine și se aprind lumânări.
Pe lista de tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică, femeile trebuie să împartă struguri și prune pentru ca cei trecuți în neființă să primească din recolta de toamnă.
De asemenea, se mai spune că cei care culeg plante tămăduitoare și nu au apucat să facă acest lucru până acum, trebuie să renunțe la obicei pentru că după data de 8 septembrie acestea își pierd din puterile tămăduitoare.
În Maramureș de exemplu, oamenii cred că dacă pe data de 8 septembrie plouă, toamna este una urâtă și mohorâtă. Dacă în schimb înfloresc merii și perii, atunci recoltele se vor culege mult mai ușor.
Una dintre cele mai vechi tradiții de Sfânta Maria Mică spune că în ajunul sărbătorii, oamenii care sunt bolnavi trebuie să prepare un cozonac cu multe arome și stafide și să-l rumească bine în cuptor. Preparatul este cunoscut sub numele de Cozonacul Maicii Domnului. Tradiția spune că cei care urmează acest ritual se vor vindeca.
Ce nume se serbează pe data de 8 septembrie
Așa cum am spus mai sus, potrivit Libertatea, peste 2,2 milioane de români își serbează onomastica în acestă zi. Din acest număr, mai bine de 1,8 milioane sunt femei. Ei sunt cei care își sărbătoresc onomastica pe data de 8 septembrie:
Marian; Marin; Mioara; Mia; Maricica; Marița; Marina; Marilena; Mari; Mărioara; Meri; Măriuța; Mara; Marioara; Marusia; Ana-Maria; Mimi; Marinel.
Sunt însă și persoane cu numele de Marius care aleg să-și serbeze ziua de nume. Publicația mai sus menționată spune că Marius vine de la Zeul Mars și nu este derivat din Maria.