Conectează-te cu noi

Naţional

Obligațiile angajatorilor pe perioada sezonului rece

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Inspecția Muncii atenționează angajatorii asupra obligativității legale de a distribui ceai fierbinte angajaţilor care lucrează expuşi la temperaturi extreme, când termometrul scade sub pragul gerului.

Totodată angajatorii trebuie să acorde pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare în spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător şi să le asigure angajaților echipament individual de protecţie.

De asemenea, acolo unde se lucrează în hale de producţie, acestea trebuie să fie dotate cu aeroterme sau cu alte surse de încălzire.

În situaţia în care angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau ai salariaţilor, vor dispune reducerea duratei de lucru în mod corespunzător sau întreruperea acestuia cu asigurarea continuităţii la locurile de muncă. Pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă.

Ulterior, vor fi stabilite modalităţile de recuperare a timpului nelucrat. Aceste măsuri minimale de protecţie a sănătăţii salariaţilor trebuie luate dacă temperaturile extreme se menţin cel puţin două zile consecutiv. În caz de nerespectare a prevederilor legale prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă 99/2000 privind măsurile care pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, sancţiunile pot fi amenzi de la 1.500 la 2.500 lei sau chiar sistarea activităţii companiei până la remedierea deficienţelor constatate.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER